Bastionul Theresia, Cetatea Timișoara

Bastionul Theresia este singurul bastion care mai există din cetatea Timișoarei din perioada apartenenței Banatului la Imperiul Austriac. Fiind singurul bastion din Timișoara, mai este cunoscut de timișoreni sub numele de Bastionul Cetății. Bastionul a fost reabilitat în perioada 20082010. Înainte de reabilitare el găzduia spații comerciale, restaurante, baruri, o discotecă cu program de club de noapte, o librărie, două expoziții permanente ale Muzeului Banatului, cea de Tehnologia Informației și Comunicațiilor și "Vioara — o pasiune de o viață", precum și Secția de Etnografie a Muzeului Satului Bănățean. După reabilitare, timp de 5 ani condițiile finanțării au stipulat obligația utilizării complexului în special pentru activități culturale, activitățile de alimentație publică fiind limitate la cafenele, cofetării și vinoteci, discoteca urmând să fie transformată într-un centru de pregătire pentru tineret.

 

După cucerirea în octombrie 1716 a cetății Timișoara de către armata habsburgică sub conducerea lui Eugen de Savoia s-a constatat că fortificațiile turcești nu puteau face față noilor tehnici de luptă. Ca urmare s-a luat decizia de a se reface întreaga cetate. Fortificarea s-a făcut în sistem Pagan (fr/en). Sistemul Pagan a inspirat primul dintre sistemele de fortificație preconizate de Vauban (fr/en), asemănarea dintre aceste sisteme a răspândit afirmația că Timișoara ar fi fost fortificată în stil Vauban.

Bastionul Theresia a fost primul care a fost construit. Construcția a început în 1732 imediat după ce s-au finalizat lucrările hidrotehnice de regularizare a Begăi, lucrări care s-au desfășurat în perioada 17281732 și care erau menite să asigure apa necesară în șanțul cetății ca ravelinul/bastionul să poată funcționa corect. El apare prima dată pe planurile din anii 17321733. Inițial a fost conceput ca ravelin, înconjurat de apă, situat în fața zidului (curtină) care urma să unească viitoarele bastioane Francisc și Iosef și s-a numit Ravelinul de Proviant (Ravelinul Depozitului de Alimente). Construcția lui a fost definitivată în 17331734.Ulterior a fost înglobat în zidul fortificațiilor, iar în 1744 a fost redenumit Bastionul Theresia, în onoarea arhiducesei Maria Terezia a Austriei.

În decursul timpului aici a fost reședința Episcopiei Romano-Catolice, apoi a adăpostit mai multe ateliere și depozite, o școală de ucenici, una de echitație, o școală de etnografie, o școală de scrimă, o tipografie, internate școlare ori Arhivele Statului. După 1970 aici au fost mutate colecțiile de etnografie ale Muzeului Banatului, un muzeu tehnic și colecțiile vechi ale Bibliotecii Județene.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a avut loc defortificarea orașului Timișoara. În cadrul acesteia au fost demolate aproape toate fortificațiile. Bastionul Theresia a fost singurul bastion care nu a fost demolat, motivul fiind faptul că avea pe toată lungimea lui camere, utilizabile.

Actual bastionul aparține județului Timiș, (corpurile A, B, C și E), administrate de Consiliul Județean Timiș și municipiului Timișoara (corpul D), administrat de Primăria Timișoara.

În aprilie 2018 primăria a atribuit gratuit spațiul de aproape 1400 m² din corpul D Casei de Cultură pe o perioadă de trei ani. În acest corp se vor amenaja un spațiu expozițional și unul multifuncțional, unde să poată fi organizate diverse activități culturale.

Descriere

 
Poziția bastionului în fortificațiile Timișoarei

Bastionul era situat în partea de est a cetății. Actual este situat aproape în centrul orașului, fiind situat între bd. Revoluției din 1989, str. Martin Luther, p-ța Ionel I.C. Brătianu (Punctele Cardinale) și str. Vasile Goldiș. Este străbătut pe direcția nord-sud de str. Hector. Face parte din zona de construcție protejată ZCP 01 – Cartierul istoric Cetate. Adresa oficială a copurilor administrate de consiliul județean este str. Popa Șapcă, nr. 4.

Bastionul este format din două flancuri, cel de nord și cel de sud, lungi de c. 142 m (75 stânjeni), care formează spre est un unghi ascuțit de 72°. Capetele dinspre cetate ale flancurilor formează urechile bastionului. Bastionul este prevăzut cu o retragere, fiind singurul bastion al cetății dotat cu așa ceva. Flancurile aveau ambrazuri spre exterior, iar retragerea avea ambrazuri atât pe exterior, cât și pe interior. Scopul retragerii era apărarea în caz că bastionul ar fi fost penetrat. Înspre vest bastionul este închis de o clădire cu etaj, care era folosită ca depozit de alimente (proviant) și pulberărie. Bastionul a fost conceput astfel pentru putea funcționa independent, ca ultim punct de rezistență, similar unui donjon din fortificațiile medievale.

În clasificarea actuală, corpul A este format din urechea de sud a bastionului și zidul de sud al retragerii, corpul B este format din clădirea cu etaj și mansardă care închide bastionul la vest, corpul C este format din zidul de nord al retragerii și flancul de nord al bastionului până la str. Hector, corpul D este format din flancurile de nord și de sud ale bastionului aflate la est de str. Hector, iar corpul E este format din amenajarea de subsol din centrul bastionului.

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

More in this category:

Evenimente

Gaseste-ne pe facebook

Analitycs

 

Alba Iulia | Amara | Arad | Azuga Baile Herculane | Baile Olanesti | Baile Tusnad | Baisoara | Balea Lac | Balvanyos | Bicaz | Borsa | Borsec | Brad | Bran | Brasov | Breaza | Bucuresti | Busteni | Buzias | Campul lui Neag | Calimanesti Caciulata | Campulung Muscel | Campulung Moldovenesc | Cazanele Dunarii | Cavnic | Cheia | Chila Veche | Covasna | Constanta | Cluj Napoca | Costinesti | Craiova | Crisan | Dambovicioara | Deva | Dunavatul de Jos | Durau | Eforie Nord | Eforie Sud | Fagaras | Fundata | Geoagiu Bai | Gura Humorului | Gura Portitei | Gura Raului  | Horezu | Hunedoara | Iasi | Izvorul Rece | Jupiter | Jurilovka | Mahmudia | Mamaia | Mangalia | Medias | Mila 23 | Moeciu de Jos | Moeciu de Sus | Moldovita | Moneasa | Muntele Mic | Murighiol | Navodari | Neptun | Olimp | Oradea | Orsova | Paltinis | Parang | Paraul Rece | Platoul Bucegi | Poiana Brasov | Poiana Marului | Poiana Tapului | Polovragi | Praid | Predeal | Putna | Ramnicu Valcea | Ranca | Rasnov | Runcu | Sacele | Sambata de Sus | Saturn | Săpânța | Semenic | Sibiu | Sighisoara | Sinaia | Slanic Prahova | Slanic Moldova | Suceava | Sucevita | Sulina | Sovata | Straja | Timisoara | Timisul de Sus | Tismana | Tulcea | Venus | Vama Veche Voineasa | 2 Mai | 23 August

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Banat»Timișoara»Bastionul Theresia, Cetatea Timișoara

Cauta categorie